Gradele de dificultate în cățărare arată cât de greu este de urcat un traseu, iar în Europa se folosesc mai ales două scări: scara UIAA, cu cifre romane sau arabe (III, IV, V, VI și așa mai departe), și scara franceză, cu cifre urmate de litere (5a, 6b, 7c). Ambele urcă odată cu dificultatea, dar treptele lor nu se suprapun perfect. Un începător urcă de obicei, în primele ieșiri, trasee de gradul IV–V UIAA, adică aproximativ 4a–5b pe scara franceză.
Cum se citește scara UIAA?
Scara UIAA notează dificultatea cu numere de la I în sus, completate cu semnele „+” și „−” pentru nuanțe. Gradele I și II înseamnă teren ușor, unde mâinile ajută doar la echilibru; de la gradul III încolo, cățărarea cere folosirea reală a mâinilor, iar de la gradul V–VI traseele devin verticale sau au prize mici. Scara este deschisă în partea de sus: pe măsură ce sportivii urcă trasee tot mai grele, apar grade noi.
Notarea poate fi cu cifre romane (VI+) sau arabe (6+), în funcție de ghidul folosit. Ambele variante înseamnă același lucru.
Cum se citește scara franceză?
Scara franceză combină o cifră cu o literă (a, b sau c) și, uneori, cu un „+”, rezultând trepte fine precum 6a, 6a+, 6b, 6b+. Este scara cea mai răspândită în sălile de cățărare și pe falezele de cățărare sportivă din Europa. Cifra arată nivelul general, iar litera împarte nivelul în trei, de la mai ușor la mai greu.
Cum se compară gradele UIAA cu cele franceze?
Gradele UIAA și cele franceze se compară doar aproximativ, pentru că fiecare traseu are stilul lui și pentru că tabelele publicate diferă ușor între ele. Corespondențele de mai jos sunt orientative.
| UIAA | Franceză (aprox.) | Nivel orientativ |
|---|---|---|
| III–IV | 3–4a | Primele ieșiri |
| V | 4c–5a | Începător |
| VI | 5c | Începător avansat |
| VI+ | 6a | Intermediar |
| VII | 6b | Intermediar avansat |
| VIII− | 6c+–7a | Avansat |
| VIII | 7a+ | Avansat |
| IX− | 7c | Foarte avansat |
| IX+ | 8a | Nivel de performanță |
În practică, același cățărător poate simți un traseu de 6a ca fiind ușor pe o stâncă și greu pe alta, în funcție de tipul de rocă, de înclinare și de prize.
De ce același grad pare mai greu în altă parte?
Același grad pare mai greu în altă parte pentru că gradul este o estimare de consens, nu o măsurătoare. Câteva cauze frecvente:
- Tipul de rocă: calcarul, granitul sau conglomeratul cer tehnici diferite, iar cățărătorul obișnuit cu una se descurcă mai greu pe alta.
- Înclinarea: traseele în surplomb cer forță, cele verticale cer tehnică de picioare.
- Vechimea traseului: prizele lustruite de multe urcări devin alunecoase.
- Diferența dintre sală și stâncă: în sală prizele se văd colorat; pe stâncă trebuie găsite.
- Gradarea locală: unele zone sunt cunoscute ca „severe”, altele ca „generoase”.
Ce alte sisteme de gradare se mai folosesc?
Pe lângă cele două scări, cățărarea mai folosește sisteme pentru alte forme ale sportului. Bolderingul, adică urcarea blocurilor joase fără coardă, peste saltele, are o scară proprie, notată tot cu cifre și litere, dar cu valori diferite de cea franceză. În alpinismul clasic din România se folosește și o clasificare globală a traseelor montane, de la 1A la 6B, care descrie dificultatea traseului în ansamblu, inclusiv lungimea, expunerea și orientarea, nu doar cea mai grea secvență.
Cum progresează un începător în cățărare?
Un începător progresează cel mai sigur crescând gradul treptat, după ce stăpânește tehnica de bază și asigurarea. O ordine firească arată astfel:
- Primele ședințe, în sală, cu instructor, pe trasee de 4–5a, cu coarda asigurată de sus.
- Învățarea nodului de legare și a asigurării partenerului, verificate de instructor la fiecare urcare.
- Trecerea la trasee de 5b–5c, cu accent pe tehnica de picioare, nu pe forța brațelor.
- Primele ieșiri pe stâncă, cu persoane experimentate, pe trasee cu un grad mai jos decât cele urcate în sală.
Progresul depinde mult de condiția generală, nu doar de antrenamentul pe perete. Ideile greșite despre forță și antrenament sunt discutate în articolul despre miturile despre sală, rezistența de bază se construiește ușor prin mersul pe jos zilnic, iar abordarea spre zonele de cățărare din munte folosește aceleași reguli ca o drumeție de o zi în Carpați.
